duminică, 19 iunie 2016

duminică, 12 iunie 2016

RISCURILE MANIPULĂRII JUDICIARE

Manipularea judiciară este comisă de persoane de rea credință, care prin activitatea lor sfidează cutumele, legea, normele de conviețuire civilizată la nivel național sau european și care consideră că dacă au avut sau vor avea diferite afecțiuni distimice, dizarmonice, sau fac parte din secte sataniste, pot face orice act juridic civil, care poate produce consecințe penale și prin șantaj și teroare se vor îmbogăți fără o justă cauză, ca și cum bunurile altora sunt ale lor, sau că ar putea deveni ale lor, dacă vor reuși să manipuleze organele de urmărire penală, spre scopurile lor oneroase de spoliere a unor persoane onorabile. Pesoanele vizate sunt:funcționari publici, medici sau șefi de clinici, procurori, judecători, avocați, notari, patroni de firme, directori de bănci, ofițeri din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională. Inițial se recomandă ca agenți de securitate ai unor structuri guvernamentale de securitate, acest fapt neputând fi verificat, că dețin proprietăți în cele mai mari capitale ale lumii, sume exorbitante de bani în conturi din state exotice, că sunt parteneri de afaceri cu cei mai bogați oameni ai planetei sau că reprezintă cei mai mari producători de firme de soft, hard, telefonie mobilă, sau că ar consilia în probleme de securitate sefi de state sau de guverne din state bananiere, prezentând acte doveditoare fabricate pe computer și listate la imprimante color de mare rezoluție. Se recomandă specialiști în IT, Comunicații Criptate, Telefonie Mobilă, Internet, etc. Sub legenda că sunt agenți de securitate guvernamentali, deplin conspirați, înregistrază fără mandat convorbiri ambientale, cumunicațiile telefonice, sparg parolele și pensetează corespondența din poșta electronică, pun și scot microfoane din mașini sau din locuințe folosind chei potrivite, ocazie cu care pu dar ma ales iau (fură) obiecte de valoare: plasme, tablete, I-Pad, I-Phone, bijuterii, obiecte de artă, acte de proprietate în original, acte de identitate, fotografii de familie, agende telefonice, etc., ce sunt valorificate imediat prin case de amanet pe numele unor persoane interpuse. Pentru ei, orice bărbat poate fi comporomis și șantajat, deoarece i se prezintă într-un local public persoane de sex feminin, bine îmbrăcate și machiate, care nu au împlinit nici măcar vârsta de 14 ani, oferă băuturi fine și meniuri excentrice, fumează țigări scumte și poartă discuții în limbi srăine cu diferiți șefi de stat, persoane din top 100 of the world, lasă bacșișuri la ospătari câte 100 de euro, iși fac selfi în fața unor monumente istorice, locașe de cult sau in spatele fotografiei unor vip. Pe femei le tratează ca o marfă, care pot fi tranzacționate pe piața liberă a peștilor și proxeneților, sau li se prezintă bărbați de moravuri ușoare, amatori de a face sex contra cost, sunt gratulate cu parfumuri scumpe, bijuterii de gablonz, flori, articule de vestimentație de firmă, produse pe vapoare venite din extremul orient, etc. Odată aleasă ținta, sunt convocați complici, de regulă cu multiple internări cu boli grave la clinici de psihiatrie, și produc probe false, cu care formulează denunțuri penale, care aparent par justificate, după care șantajează victimele ca dacă nu primesc sume importante de bani sau bunuri imobiliare, vo face pușcărie. Multe victime, care nu au rezistat la aceste metode criminale fie s-au sinucis, fie au suferit diferite accidente rutiere, sau au suferit afecțiuni medicale majore subite, deoarece sunt intoxicate cu substanțe chimice sau droguri de mare risc, puse în mâncare sau în băuturi răcoritate, cafea, alcool, prin complicitate cu ospătarii cărora le plătiseră bacșișuri grase anterior. Organele abiliate pot dovedi cu grau acest tip de excrocherii, deoarece modus operandi parte greu de crezut. Se recomandă prudență maximă, dacă se constată că sunteți abordați de aceste persoane suspecte fie bărbați, fie femei, care vă pot distruge viața sau cariera, prin abuzarea încrederii și bunei credințe sau a naivității dvs. Dacă vi se pare ceva suspect, nu ezitați să apelați dispeceratul 112 și să solicitați intervenția organelor de poliție, care sunt la curent cu astfel de fapte, dacă bineînțeles excrocii nu au avut grijă să le monteze hidre în calculatoarele de la birou sau de acasă, sau în telefoanele mobile sau tablate softate de meșterii în manipularea judiciară. Asociația STOP-CRIME.RO oferă o recompensă substanțială, persoanelor care identifică și denunță faptele acestor persoane certate cu legea sau care previn atacuri cibernetice sau fapte de terorism stradal comise de escroci sentimentali, financiari, etc.

joi, 26 mai 2016

Liga Apărătorilor Păcii și Umanității: APARATORII PATRIEI: ASOCIATIA SPORTIVA "APARATORII...

Liga Apărătorilor Păcii și Umanității: APARATORII PATRIEI: ASOCIATIA SPORTIVA "APARATORII...: APARATORII PATRIEI: ASOCIATIA SPORTIVA "APARATORII PATRIEI IASI" : A LUAT FIINTA ASOCIATIA SPORTIVA APARATORII PATRIEI IASI PRIM...



https://stopcrimero.wordpress.com/2016/05/03/marlaniada-faza-pe-muncipiul-iasi/

sâmbătă, 27 februarie 2016

The Best of Classical Music - Mozart, Beethoven, Bach, Chopin... Classic...

The Best of Classical Music - Mozart, Beethoven, Bach, Chopin... Classic...

sâmbătă, 6 februarie 2016

COMORILE ROMÂNIEI FURATE

Bilanțul jefuirii de bogății a patrei noastre nu a fost finalizat niciodată, deși Banca Națională și Academia de Științe Economice din București au primit fonduri pentru cercetare de la buget de mai multe zeci de milioane de euro în ultimii 25 de ani. Astfel a fost nevoie ca mai multe institute private de cercetare și investigații din arhive să refacă averea națiunii care a fost prădată de spoliatorii patrei începând de la primele izvoare cunoscute și terminând cu situația din prezent. Pentru a ne referi la situația actuală, trebuie precizat că tezaurul României este aproape gol: aurul a fost depozitat în mai multe bănci străine, pentru a fi pus gaj de marile corporații multinaționale care exploatează și prelucrează petrolul, gazele de șist, minereuri de uraniu, cobalt, aur, argint, platină, diamante, din cele mai bogate zăcâminte din lume, iar rezerva BNR este plasată în certificate de investitor nenominale pe piața din Statele Unite și Europa Occidentală (Anglia, Olanda, Suedia, Norvegia, Elveția). Practic în caz de război sau de calamități naturale, nu mai există provizia financiară și de aur, pentru supraviețuirea populației, aceasta fiind considerată crimă de subminare a economiei și finanțelor statului de către Guvernatorul BNR Mugur Constantin Isărescu. Din surse de toată încrederea rezultă că la ora actuală în BNR ar mai fi doar circa 1.300 kg de aur în monezi și lingouri mici și lichidități de aproape 200 milioane euro. În istorie, următoarele imperii au beneficiat de comorile patrei noastre: perșii, romanii, grecii, avarii, cumanii, gepizii, mongolii, ostrogoții, vizigoții, tătarii, austriecii, ungurii, germanii, rușii, americanii, etc. Deși sunt dificultăți de a se stabili cu exactitate toate pierderile datorate jafurilor, există cifre recunoscute de cele mai multe cercuri de istorici și economiști, și de specialiștii din domeniul bancar și al corpului evaluatorilor bunurilor de patrimoniu. De departe România este considerată unul din cele mai jefuite state din lume. Iată cifrele, iar concluziile pot fi trase de la sine. Aur 2.240 tone, argint 4.600 tone, fier 16 milioane tone, bronz 155.300 tone, cupru 156.000 tone, alamă 29.000 tone, aluminiu 6,8 milioane tone, petrol 138 milioane tone, cărbune 132 milioane tone, taurine 6,3 milioane capete, ovine 255 milioane capete, porcine 153 milioane tone, grâu 289 milioane tone, locomotive 4200, vagoane de marfă 25.000 buc, lemn bușteni și cherestea 3.658 milioane metri cubi, persoane deportate, capturare sau alungate din motive economice și politice 8,7 milioane, copii luați ca sclavi sau robi pentru armate imperiale 2,3 milioane, fecioare răpite și duse în orient, 720.000, butoaie de vin 950.000, butoaie de miere 76.000, cabaline 4,5 milioane. Față de acestă situație, politica guvernului Dacian Cioloș pus la butoane de George Soroș de pauperizare a populației și în special a apărătorilor patriei, este o acțiune premeditată de spoliere en-gros a restului de bogății, ce mai pot fi valorificate pe piața liberă. Capacul va fi pus de legea falimentului persoanei fizice, sau a dării în plată, cum pompos a fost denumită. În timp ce pensionarii împușcă leul și fac foame și frig, marile spolieri de bogății s-au comis cu complicitatea unor persoane de la conducere. Oare când se va stopa jefuirea bogățiilor patriei noastre, fără ca nimeni să nu plătească? Tragem un semnal de alarmă, ca forțele sănătoase ale acestei națiuni să formeze detașamente formate din voluntari, pentru a controla toate punctele cheie de unde se pot scurge valorile națiunii noastre, prin neglijență, corupție, colaboraționism, etc. Ministerul Public să facă actele premergătoare pentru atragerea răspunderii persoanelor juridice din statele care au devalizat Romania, pentru a se face restituirea ad integrum, unde se poate, unde nu în echivalență, reactualizată. Nulum crimen sine lege! Numai un singur făptuitor, și aici ne referim la Constantin Mugur Isărescu a făcut în așa fel încât să nu se recupereze cantitatea de 545 tone de aur (predată Rusiei în 1916 = 197 tone, URSS în 1944=242 tone, URSS în 1990=106 tone) plus 138 tone expediate pe șest la alte bănci și debite de 19,6 miliarde euro de încasat rezultate din exporturile făcute înainte de 1989, dar și alte valori nerecupetate de 506 miliarde euro.